Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Peluza Nord își declară sprijinul pentru Lăcătuș:** „Nu cred că era altă soluție, vom fi cel puțin 15.000 la meciul cu Napoli”

Peluza Nord își declară sprijinul pentru Lăcătuș:** „Nu cred că era altă soluție, vom fi cel puțin 15.000 la meciul cu Napoli”

Marius Lăcătuș va avea parte de sprijinul galeriei, cel puțin asta susțin liderii din peluze. Gigi Mustață, unul dintre conducătorii peluzei Nord, anunță că suporterii vor umple stadionul la meciul cu Napoli, iar Marius Lăcătuș va avea parte de o primire specială. Suporterii sunt însă supărați pe jucătorii, pentru lipsa de determinare de care au dat dovadă în ultimile partide. "Părerile sunt împărțite. Galeria Stelei va susține echipa, Marius Lăcătuș are o echipă, noi și el suntem dornici de performanță. Nu cred că exista o altă soluție la acest moment, veți vedea joi seară cum va fi primit Marius Lăcătuș. Vor fi cel puțin 15 sau 20 de mii de oameni în tribune, chiar dacă prețul biletelor este un pic cam mare. Așteptăm un punct de vedere al jucătorilor, care trebuie să se dăruiască atunci când îmbracă tricoul Stelei. Așteptăm rezultate, ne-am săturat de faza cu "reconstrucția echipei. "Părerile sunt împărțite.
Peluza Nord își declară sprijinul pentru Lăcătuș:** "Nu cred că era altă soluție, vom fi cel puțin 15.000 la meciul cu Napoli"

Marius Lăcătuș va avea parte de sprijinul galeriei, cel puțin
asta susțin liderii din peluze. Gigi Mustață, unul dintre
conducătorii peluzei Nord, anunță că suporterii vor umple stadionul
la meciul cu Napoli, iar Marius Lăcătuș va avea parte de o primire
specială. Suporterii sunt însă supărați pe jucătorii, pentru lipsa
de determinare de care au dat dovadă în ultimile partide.

„Părerile sunt împărțite. Galeria Stelei va susține
echipa, Marius Lăcătuș are o echipă, noi și el suntem dornici de
performanță. Nu cred că exista o altă soluție la acest moment, veți
vedea joi seară cum va fi primit Marius Lăcătuș. Vor fi cel puțin
15 sau 20 de mii de oameni în tribune, chiar dacă prețul biletelor
este un pic cam mare. Așteptăm un punct de vedere al jucătorilor,
care trebuie să se dăruiască atunci când îmbracă tricoul Stelei.
Așteptăm rezultate, ne-am săturat de faza cu „reconstrucția
echipei
.

Acum o oră am discutat cu Lăcătuș despre revenirea sa
la Steaua, am vorbit despre faptul că jucătorii vor să facă
performanță, ei cerându-și scuze pentru rezultatul de la Galați.
Noi nu suntem impresionași de asta, așteptăm rezultate bune din
partea lor, așa cum au fost în perioada 1994-1998″,
a
declarat Gigi Mustață la Sport.ro